ALTERNATIVA ROMANIEI

Este CAPITALISMUL o alternativa viabila pentru ROMANIA ?

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home ECONOMIC Structuri economice
structuri economice

Structuri economice, generatoare de criză sau afectate de ea.

În cadrul acestui capitol voi face o succintă analiză legată de câteva sectoare ale economiei, iar în publicațiile viitoare sper să colaborăm și să creem o imagine mai vastă a complexului economic, atât american, dar și mondial, cu interdependențele de rigoare și legăturile cu economia românească.

Industria auto, o ramură extrem de dezvoltată a economiei americane, a antrenat sute de mii de oameni în sectorul final și anume producția de mașini, iar la un singur muncitor plecat în șomaj din industria auto americană, sunt aproximativ alți 8 muncitori trimiși în șomaj din alte industrii adiacente, deci o cădere a acestei puternice ramuri a antrenat o spirală  negativă în întreaga economie.

În industria auto americană trebuie să vedem câțiva factori care ar fi putut cu ușurință să dea o indicație asupra unui posibil colaps.

În primul rând prețul fiecărui automobil american care este grevat de peste 2700$ pe unitate, numai pentru beneficiile medicale și pensiile angajaților care lucrau în companiile americane producând mașini americane. Să ne gândim că pe tot globul, firmele auto americane sunt acționate în judecata de un număr de peste 30,000 de foști sau actuali angajați pentru presupuse incapacități de muncă generate de condițiile dificile în care și-au desfășurat activitatea. O parte dintre aceștia vor câștiga cu siguranță sume semnificative.

Acest aspect a fost posibil pentru că aceste companii sunt destul de vechi și au produs generații de pensionari pe teritoriul SUA, pensionari care trebuiesc plătiți și asigurați din punct de vedere medical.

 

Firmele japoneze și mai ales Toyota, activează și produc automobile pe teritoriul SUA și Canada, cu un procent al beneficiilor medicale și pensii pe care le oferă angajaților ,în jurul a 1000$, ei ne-angajând decât tineri în marea lor majoritate, pentru a nu avea probleme cu plata beneficiilor de sănătate.

 

Un al doilea aspect îl constituie Sindicatele. Companiile americane au avut și au o istorie a a sindicatelor și privesc această structură ca un factor de echilibru în fața unei clase exploatatoare rapace.

Acest sindicat duce la un stil de lucru aparte, asupra căruia vom reveni, dar mai ales duce la o încărcare artificiala a prețurilor.

 

Firmele japoneze ,cum ar fi Toyota, nu acceptă sindicate (are numai o fabrica sindicalizată pe tot teritoriul nord american) și amenință ca închid porțile dacă angajații se înregimentează în sindicate, ei plătindu-i pe angajați mai mult, dar muncindu-i până la epuizare, acesta fiind și motivul pentru care ei preferă tineri.

 

În vânzarea automobilelor americane se manifestă o tendință care era comună unor ramuri izolate până acum ale economiei și anume se practică prețuri mai mici pentru achiziția automobilelor, dar vedem cheltuieli uriașe pentru întreținerea și repararea acestor mașini, pentru piese de schimb.

Acesta este una din rațiunile pentru care românii, trebuie să aibă în vedere o serie de aspecte înainte de a-și procura o mașină, având în vedere că acest sistem este foarte posibil să se perpetueze cu mare viteză datorită interdependenței piețelor auto și ale unei economi globale.

 

Și am să dau câteva exemple edificatoare și anume mă voi referi la anvelope, care datorită unei politici anti China și care restricționează importul de anvelope din China creând bariere tarifare, prin intermediul cărora taxa pe piața Americană pentru anvelopele importate din China a crescut cu 35% de la 1 Octombrie.

O anvelopa Pirelli P Zero costă peste 420$, una Bridgestone Potenza costă peste 410$, Goodyear Eagle costă peste 440$, o anvelopă Dunlop SP costă peste 315$ și lista poate continua, și ea se completează cu escaladarea prețurilor pentru reparații și întreținere care la atelierele autorizate de către companii pot ajunge la peste 100$/ora incluzând taxele.

 

Sindicatele, revenind la ele, pentru că reprezintă încă o forță în industria auto, sunt de cele mai multe ori, în actuala conjunctură economică din Nord America, un factor de dezechilibru și total destabilizator și asta o spun cei care au ieșit afară din câmpul muncii și au văzut modul cum sindicatele i-au apărat, dar și cei care încă sunt angajați și își văd locurile de muncă în pericol.

Sindicatele capitaliste se doresc a fi total detașate de patronat și de guvern și în slujba muncitorilor, față de sindicatele din sistemul socialist unde ele erau pe față subordonate puterii dar dădeau mai multa atenție muncitorului și problemelor lui, să nu uităm programele sociale și de pregătire pe care sindicatele socialiste le ofereau muncitorilor .

 

În această situație economică dificilă, băncile au trebuit să intervină și să facă diferența, și anume să ajute companiile americane în sensul oferiri unor împrumuturi  preferențiale către populație pentru cumpărarea mașinilor americane, cu o dobândă foarte mică sau deloc, sau creând diferite programe de natură să salveze industria auto americană.

Guvernul American a creat și el jocuri în economia americană pentru a atrage capital de la populație și a restarta sectorul auto prin intermediul unor programe cum ar fi “cash and clankers”, în luna august a acestui an și altele, dovedindu-se în multe situații nu numai incapabile să restarteze un sector perimat, dar a dezechilibrat și alte ramuri economice.


  • Ce s-a întâmplat în această perioadă de degringoladă economică cu băncile, cu sistemul bancar și cum  a văzut guvernul intervenția lui în a încerca să stabilizeze o economie de o complexitate de neînchipuit?

Băncile americane nu puteau trata fenomenul izolat și nici nu încercă să izoleze economia lor de cea globală. Ele sunt și au fost ancorate major la aceasta economie globală și la un sistem bancar global. Băncile au fost parte generatoare a dezastrului și ele solicită fonduri din programele guvernamentale pentru a sta în echilibru.

 


Comerțul Interior, a avut și el de suferit, evident, atât în SUA cit și în majoritatea țărilor lumii.

 

Domnul Pascal Lamy, șeful Organizației Mondiale a Comerțului, a prezentat de curând la Paris, câteva posibile căi de ieșire din criză și a tratat diferit țările în curs de dezvoltare și țările dezvoltate.
Opinia lui, care pare să urmeze o logică economică, este că țările în curs de dezvoltare, categorie în care intră și România, au nevoie să dezvolte un comerț sănătos, agresiv și ancorat la necesitățile zonale și mondiale, dar în același timp și un comerț interior eficient care să aducă banii necesari în economie.
Aceste țări în curs de dezvoltare nu au acces la mari fonduri publice și se poate vedea și din tendința FMI de a le limita, iar comerțul este singura posibilitate de a crea fondurile necesare pentru finanțarea industriei, domnul Pascal considerând această oportunitate ca fiind singura la îndemână, în momentul actual, pentru țările în curs de dezvoltare.

România încă nu are un sistem sănătos de finanțare în cadrul comerțului interior. El este asa cum spunea "stimatul" domn Isărescu, unul primitiv, dar asta pentru că așa a vrut, atât dânsul cât și cei care nu l-au întrebat niciodată nimic.

În SUA, cea mai mare bancă de împrumut pentru micile afaceri și în mod special pentru comerțul cu amănuntul, CIT Bank, are și ea probleme, chiar dacă are o avuție reflectată în bunuri, de circa 75 de miliarde de dolari.

CIT servește comerțul cu amănuntul ca și o bancă de împrumut, un fel de intermediar financiar.
Când furnizorii mici și medii trimit mărfurile la comerciantul cu amănuntul, acesta din urmă nu plătește imediat.
În tot acest timp furnizorul mărfii, are nevoie de bani, pentru a-și continua producția și el este plătit de CIT, care primește banii de pe marfă înapoi de la comerciantul cu amănuntul, acest timp variind intre 30 și 90 de zile funcție de natura mărfii.
Ca să ne dăm seama de anvergura mișcării de capital în cadrul acestei bănci, trebuie să înțelegem că ea oferă bani pentru mărfurile produse de furnizori, la peste 2,000 de companii producătoare și susține financiar până la vânzare, peste 300,000 de magazine care nu au cum să plătească la livrarea mărfii de către producători.
Mai bine de 70% din clienții din comerțul cu amănuntul susținuți financiar de CIT, au vânzări în jur de 50 milioane de dolari pe an și în acest fel ei nu au altă alternativă de furnizare de capital în afara acestei bănci.
Problemele financiare care confruntă CIT, au dus la acceptarea de către producători a unor prețuri mai mici chiar dacă rafturile în SUA la unele magazine sunt parțial goale.
Patronii de magazine au preferat să aducă în magazine, mărfuri cât mai ușor vandabile și cu plata către CIT în termen cit mai scurt, ca o politică impusă pe diverse categorii de mărfuri de către CIT.
Statul a injectat și în această bancă fonduri importante pentru a nu se crea o ruptură intre producție și desfacere.


Acest lucru este evident necesar pentru o economie ca cea a României și anume în a construi din fonduri venite de la organizații financiare mondiale sau de pe piața de capital internațional, o bancă care să sprijine în mod direct mișcarea de mărfuri și circulația capitalului și a informației cât mai sănătoasă și eficientă.
Aceasta ar trebui să fie una dintre condițiile împrumutului luat de la FMI, pentru că însăși instituțiile mondiale văd ca singura ieșire din criză acest comerț pe care România ar trebui să-l facă și concomitent să finanțeze, din profit, o industrie care să aibă în vedere mai multe caracteristici și particularități ale popului nostru și tradiției industriale.

În ceea ce privește comerțul cu bunuri de larg consum, cum ar fi electrocasnicele, hainele, unelte pentru uz casnic și altele, se înregistrează o scădere pe anumite structuri care au lăsat rafturile goale și au adăugat un sentiment de neîncredere pe lingă căderea morală actuală a populației.
Investitorii americani au părăsit în parte una dintre cele mai mari scene ale producției mondiale și anume China.

La rândul ei, China a găsit debusee și a creat premisele în a-și vinde produsele pe piața interna, o piață uriașă.
La fel se întâmplă și cu India.
Comerțul intern American a fost alimentat și întreținut de preturile mici ale produselor asiatice, practic negăsind nici un magazin indiferent de profil, care să nu aibă produse asiatice.
Problema lor, faptul că nu mai pot să susțină o gamă așa de largă de produse, este circuitul de întoarcere și multiplicare a profitului care a afectat major economia americană în relația de producție cu Asia.
Astfel, americanii vindeau produse de tehnicitate ridicată sau medie, pentru a fi utilizate în industrii din țările emergente asiatice și cumpărau de acolo extrem de ieftin, deci câștigau din profit la produsul vândut, după care câștigau prin negocierea la un preț foarte mic pentru diverse produse pe care le importau în cantități impresionante.
Situația este puțin schimbată acum și se manifestă o tendință ca țările asiatice și în special China și India, sa înceapă producția și să o adapteze la piața proprie, cu utilaje și echipamente produse de ei, deci returul circuitului economic este defavorabil și va fi în continuare pentru economia SUA.


România poate fi parte a acestui proces, ea poate participa la un comerț cu China și alte țări asiatice, dar amploarea și structura lui sunt dictate de Uniunea Europeană și reglementările comerciale din acest spațiu, care ne încorsetează și ne crează imaginea falsă a unei uniuni.

 

Exista coordonate pe care România poate dezvolta relații comerciale cu țările asiatice care dețin surse importante de materii prime și forță de munca ieftină, dar în mare parte ele au și un circuit financiar solid, având posibilitatea de a oferi României credite în condiții avantajoase în cadrul unor colaborări.
Aceste credite nu pot fi pe placul actualilor guvernanți și probabil nici al celor care vor mai veni pentru o perioadă limitată de timp, dar legăturile economice cu acea zonă, cât și cu Sud America, sunt vitale și se vor dovedi definitorii pentru cei ce vor să refacă economiile lor.

Lecția japoneză referitoare la modul cum trebuie tratată criza actuală de către țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, ne dă o imagine a unei experiențe care va trebui să o luăm în seamă.
Japonezii au înregistrat în prima parte a anilor '90 o criză internă de proporții, pe un fond de criză mondială.
Ei au încercat să iasă efectuând un pas greșit, de care vorbesc și acum și pentru care vor trebui să mai plătească ani de zile de aici înainte.
Un reputat profesor de economie de la una dintre cele mai faimoase universități de profil economic din Tokyo, spunea că modelul japonez al dezvoltării infrastructurii pe întreg teritoriul, în condițiile de criză, a dus la un dezastru și la amplificarea crizei și un efort mai mare de stabilizare și reîncepere a derulării altor planuri.
El este de părere că numai pentru țările în curs de dezvoltare cum este și România, planurile de dezvoltare a infrastructurii vor avea eficiență și vor crea premisele unei dezvoltări ulterioare, dar țările dezvoltate vor trebui să dezvolte în economie, segmente care să atragă banii și să creeze încredere și anume în sănătate, unde sunt necesare cămine de bătrâni sub îngrijire medicală, spitale, centre medicale pentru refacerea diverselor afecțiuni și centre unde sunt internați bătrâni în ultima parte a vieții lor.
Profesorul respectiv a făcut un calcul legat de pasul greșit făcut de japonezi în timpul crizei și a ajuns la concluzia că o investiție de 1 miliard în infrastructură în țările dezvoltate a adus o eficienta economică de 1,1 miliarde, iar la o investiție de 1 miliard în sănătate și ramurile aferente pe care le-am enumerate mai sus, a adus o eficienta de 1,85 miliarde.
În țările în curs de dezvoltare situația este puțin schimbată și anume pentru ele este mult mai dificil pentru că trebuie să mențină un echilibru intre aceste segmente investiționale, neputând să își permită de balansarea majoră a nici unuia dintre ele, dar în același timp trebuie să țină seama de condițiile economice ale membrilor societății lor.
Aceste societăți în curs de dezvoltare trebuie să dezvolte infrastructura, dar nu pot deregla total serviciile de sănătate și așa destul de fragile, deci circuitul banilor împrumutați trebuie să aibă în vedere ramificații mult mai complexe pentru a face pașii unei ieșiri corespunzătoare din criză.

 

Asta este ceea ce nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă guvernanții români și anume să nu mai meargă pe proiecte impuse pe direcții restrânse și în condiții distructive. Ei nu vor să înțeleagă, pentru că aplicând legile economice în programe eficiente pentru țară, va scădea eficiența în plan personal, nu se vor mai putea delapida sume imense așa cum se face acum, din păcate pentru un popor întreg. Țările dezvoltate știu foarte bine că o vindecare a economiilor țărilor în curs de dezvoltare ca și România, este imposibilă dacă aceste țări în curs de dezvoltare vor urma programele impuse și în cadrul cărora sunt restricții și direcții de acțiune neconforme cu realitatea economică și socială din aceste țări.


Asigurările de toate felurile reprezintă un segment al economiei care se dorește a stabiliza și destabiliza artificial, pentru a controla o mare parte a bugetelor și atitudinilor populației atât în occident cât și în țările în curs de dezvoltare.

Aceste companii de asigurare sunt extrem de profitabile și pentru a avea o imagine a ceea ce reprezintă in cadrul economiei și ce afacere pot ele să deruleze și de ce amploare, vă voi da exemplul canadian și anume faptul că în 2008 companiile de asigurări din Ontario au avut un profit de peste 5 miliarde de dolari, asta în contextul în care cheltuirile lor sunt fabuloase. Aceste companii au sediile cele mai luxoase și așezate în cele mai centrale locații, blocuri zgârie norii, mașinile cele mai luxoase, închiriază pentru recepții cele mai luxoase restaurante și hoteluri și asa mai departe.

Una dintre asigurările cele mai complexe și aducătoare de profituri imense este asigurarea auto, care practic afectează fiecare rezidentă și chiar pe fiecare membru al familiei.
Companiile de asigurări occidentale și cât de curând și cele din țările în curs de dezvoltare, au creat un sistem extrem de complex și grevat în luarea deciziei finale, de o sumedenie de factori care la rândul lor sunt calculați în diferite moduri.
Fiecare asigurat trebuie să completeze o serie întreagă de formulare și ele diferă de la o companie la alta.
Dependența cotei finale la care va fi asigurată o persoană depinde printre altele de vârstă, de mașina pe care o  conduce, de comportamentul la volan și accidentele sau încălcările legii, dar una dintre cele mai importante trei caracteristici luate în considerație de companiile de asigurări vestice, este istoria creditului și înregistrările financiare incluse în creditul persoanei respective pentru o perioadă de timp, spunând ei, că aceasta dă o imagine a cit de potențiale ar fi unele revendicări materiale către aceste companii.
Companiile de asigurări măresc anual ratele asiguratorii și creează un haos în cadrul bugetului de familie și în cadrul micilor afaceri și chiar pentru unele companii de o mărime considerabilă.
Personal am discutat cu mai mulți reprezentanți ai companiilor de asigurări pe partea auto și am primit răspunsuri sterile și fără nici un fel de rațiune legate de mărirea primei de asigurare în fiecare an.
Unul dintre răspunsuri a fost ca s-au înregistrat foarte multe accidente în respectiva zonă în care eu locuiesc (Ontario), pe durata anului trecut și plățile efectuate au fost de natură să încarce capitolul cheltuieli al acestor companii, care la rândul lor au trebuit să mărească corespunzător ratele, asta în situația în care mai puțin de 8% dintre șoferi revendică oficial un accident în timp ce, ceilalți 92% fie nu au nici un accident, fie își rezolva amiabil problema cu partea implicată în accident, fără ca, compania de asigurări să aibă vreo cheltuială.
Tot în acest context trebuie spus că primele de asigurări sunt atât de mari incit de multe ori se poate vorbi despre un procent minim de 10% din venitul lunar și poate varia până la jumătate din acest venit în cazul tinerilor care lucrează cu un salariu în jurul minimului pe economie.
Acești tineri sunt agreați în condiții draconice de către companiile de asigurări și pun o presiune enormă pe familiile în cadrul cărora acești tineri trăiesc, ei fiind în școli, facultăți și alte forme de învățământ.
O familie cu venituri medii și cu doi copii în facultate, poate plăti cu mult peste jumătate din bugetul lunar total al familie pentru asigurarea mașinilor, a casei și asigurărilor de viață, fără  a discuta de asigurările privind pierderea temporară sau totală a capacității de muncă.

  • Cum se poate trai cu ceea ce a rămas?
  • Pe cine interesează?
  • Până unde se poate merge cu regimul de austeritate în cadrul familiei și unde încep tensiunile în cadrul ei?

Întrebări cheie pentru a defini "a trăi mai bine" într-un sistem al sfidării și zâmbetului pervers la tot pasul.
Un alt răspuns și am sa insist cu aceste companii de asigurări pentru că după cum vedeți, ele reprezintă o scurgere majoră a veniturilor populației și grevează major orice buget de cheltuieli. Trebuie, în opinia mea, ca românii să vadă  care ar fi potențialii consumatori ai rezultatului muncii lor în ani care urmează.

 

Un alt răspuns pe care l-am primit de la companiile de asigurări, la întrebarea de ce se măresc ratele periodic, a fost ca s-au înregistrat căderi la bursa unde ei au introdus bani și unde au pierdut după cum se mai poate întâmpla.
Întrebările mele au fost, de ce nu am fost întrebat pe ce companii ar trebuii să mizeze, în cazul când ma fac responsabil pentru aceste pierderi, cei de la asigurări când joaca bani mei la bursa?
A doua întrebare a fost, de ce nu am primit în ani de zile nici un ban atunci când au avut loc câștiguri sau de ce nu mi s-a scăzut rata anuală datorită câștigului obținut de ei în acest joc?
Mi s-a răspuns ca nu înțeleg cum funcționează sistemul și că nu au cum să îmi explice după care mi-au trântit telefonul în nas.
Am mers la broker-ul care m-a abordat și care mă are în evidență în cazul unui accident sau alte situații similare.
El mi-a spus că aceste companii nu dau răspunsuri și nu crează nici un cadru logic de abordare a anumitor întrebări ale clienților la care acești brokeri să răspundă și deci nu a avut cum să îmi răspundă.
Și așa am înțeles încă o etapă a ceea ce înseamnă capitalismul și cum văd cei care conduc acest sistem cancerizat, o societate pe care o sfidează și o consideră  la îndemâna lor, iar ei fiind deasupra legii.
În ani de zile nu am primit nici o notificare de la vreo companie de asigurări în care să mă anunțe despre eventualele modificări care au survenit în abordarea plaților sau clienților de către companie și nici un fel de reglementari referitoare la legătura contractuală dintre mine și compania de asigurări.
Totul este extrem de etanș în privința legilor iar oamenii sunt tratați ca niște ființe pentru care este greu de înțeles și cel mai simplu mecanism și nu are sens ca acești șacali să elaboreze nici un fel de detaliu, iar uneori, când li se cer lămuriri, iar cei responsabili cu oferirea acestora realizează că nu ești vorbitor nativ de limba engleză, iți transmit niște informații într-o limbă engleză chiar mai neaccesibilă decât însuși vocabularul marelui Will (William Shakespeare), de nu se poate înțelege nimic chiar și cu dicționarul în mină, asta pentru a disciplina persoana respectivă și a o face să înțeleagă faptul că în cazul unei următoare solicitări va fi pusă în dificultate, însăși de neînțelegerea mesajului transmis de compania de asigurări.
Mai mult, trebuie avut o mare atenție asupra a tot ce se semnează, mai ales atunci când este vorba de bănci sau de companii de asigurări, pentru că unul dintre tertipurile lor în verdea  inducerii în eroare a clienților și evident în a-și crea avantaje de moment și de perspectivă, este scrierea cu caractere extrem de mici pe aceeași pagină, dar în partea inferioară a ei de obicei, a unor clauze pe care în mod normal nu le bagă nimeni în seamă mai ales că sunt diferite ca mărime a scrisului de cea a pagini contractuale.

 

După ce s-a semnat, lucrurile sunt în terenul lor și nu rămâne decât să servească clientul cu un fursec sau o mică atenție și să zimbească pervers până la închiderea ușii, după care își freacă mâinile și trece la următorul.
Asta i-a învățat acest sistem capitalist bazat pe specularea omului și a naturii umane mai degrabă decât valorificarea lui în sens constructiv bidirecțional.
Ce poți face când sesizezi că ceva nu este în regula? Nimic.

 

  • Ce se întâmplă cu cei care suferă unele intervenții medicale în urma unor accidente de mașină și nu numai și apelează la companiile de asigurări?

Pe urmele lor sunt puse armate de avocați și aici sunt în temă și am o sumedenie de exemple, acești avocați nu fac altceva decât să ii determine pe cei care au plătit ani și ani de zile, să înțeleagă faptul că nu au nici un drept și că ei sunt mult prea puternici pentru ca amărâtul de cetățean de rând să poată câștiga într-un conflict legal cu aceste companii.

Dacă accidentul a lăsat o anumita persoană cu o deteriorare gravă corporală și este, spre exemplu în cărucior, de cele mai multe ori se așteaptă ca persoana respectivă să renunțe și să nu mai aibă bani pentru a plăti avocații apărării sau să survină decesul și astfel să fie clasat dosarul.
În unele cazuri, persoanei respective îi sunt date medicamente și sedative puternice de natură să îi deterioreze organismul până la limita suportabilului și să îl termine atât fizic cit și mental (și aici pot veni cu cazuri întâlnite).
Zilele trecute am ascultat emisiunea de dimineață a lui Bogdan Miu, de la Europa FM, un tip inteligent și spiritual, care la un moment dat comenta asupra faptului că mulți români sunt în situația în care schimbă companiile de asigurări pentru a primi o rată mai bună.
Chiar dacă asta merge acum, vă asigur că nu va mai funcționa prea mult, ei știu acest lucru și lasă o mobilitate artificială să se manifeste în sistem și fiecare să creadă ca sistemul funcționează asa.
Fără discuție ca Bogdan nu are dreptate și nu aș vrea să îi creez o imagine proastă pentru că are multe calități, dar ar trebui să nu mai facă asemenea afirmații care induc in eroare oamenii ce își pun bază în viabilitatea sistemului la modul cum îl înțeleg ei.
Este greșit, acești vampiri ai bugetului de familie al românilor, se vor racorda curând la un sistem comun de informații și vor percepe românilor, care au crezut că un accident sau două nu înseamnă mare lucru, sume incredibile și nu va mai exista nici un funcționar de la companiile de asigurări care să ii dea o rată diferită sau poate una cu câțiva lei mai puțin pe an, ceea ce nu va însemna nimic. Aceste companii vor disciplina societatea în privința traficului și în alte privințe, ele vor crea, așa cum am mai spus, un stil de viață.

Aceste companii încearcă să se agațe de orice problemă pe care societatea o manifestă la un moment dat, încearcă sa valorifice și cele mai mici detalii și deficiențe în favoarea lor. Ei știu că istoria creditului este un real dezastru pentru multi occidentali și chiar pentru multi dintre cei care trăiesc în țările în curs de dezvoltare și o valorifică din plin.
Ceea ce este în flagrantă contradicție cu respectul reciproc, este faptul că asiguratul nu poate avea acces niciodată la punctajul pe care compania îl realizează prin analiza acestor caracteristici legate de el.

 

Astfel Fair Isaac Corp, creatorul unui clasament FICO pentru evaluarea cotei de asigurare pentru fiecare solicitant, vinde aceste programe de evaluare a cotei de asigurare companiilor de asigurări, dar nu le vinde sub nici o forma clienților pentru a-și estima șansele, totul fiind învăluit în mister, iar misterul în minciună.

Acestea sunt o parte dintre aspectele legate de companiile de asigurări care se implică în viața noastră personala și ne controlează atât bugetul de familie cât și atitudinile și opțiunile în viață.


Vânzarea caselor (Real Estate), este unul dintre factorii pe marginea căruia a curs multă cerneală și a reprezentat țapul ispășitor al acestei crize, dar s-a analizat mult mai puțin cum și cine a creat și a tras avantaje după urma acestui factor.

Nu am să mă refer la modul cum a fost generată criza în acest domeniu al economiei, pentru că lucrurile sunt clare și au logica lor.
Oamenii au cumpărat case cu o plată la început extrem de mică, de multe ori nesemnificativă și nu de puține ori fără a da nici un ban înainte, deci cumpărând cu banii băncii.

La fel au făcut și după ce au cumpărat casa, cumpărând mobilier și multe alte accesorii necesare.

S-au făcut speculații imense și s-au câștigat bani incredibil de multi. S-au creat structuri de brokeraj și firme imobiliare (real estate).
S-a creat un sistem artificial de înșelare a populației prin intermediul instituțiilor private sau publice, în văzul statului și fără ca el să intervină din “motive” pe care nu le știm.

Firmele de evaluatori ai caselor, lucru mai mult decât necesar în cadrul sistemului, au fost bine văzute de bănci atunci când au creat valori artificiale ale caselor și aceste firme erau abilitate de bănci și de companiile de Real Estate numai dacă evaluau o casă la o valoare cu mult peste prețul real.

În felul acesta cetățeanul o cumpăra pentru că sursa de bani exista, și ea se numea banca, aceeași bancă avea interes în a percepe dobândă și a înrobi cetățeanul pe generații iar brokerii și evaluatorii își percepeau și ei un comision procentual.
Au speculat un moment de care nu aveau cum să nu își dea seama că este artificial și nu poate continua la nesfârșit.

Au creat o coaliție a înșelăciunii și speculării naturii umane în ideea că vor crea mase de robi care vor spune “yes Sir” și vor acționa ca roboți ai clasei îmbogățite.
Din păcate finalul a fost generos pentru acești oameni care au distrus voluntar un sistem economic, în același timp însemnând o povară greu de recuperat chiar pentru cei care nu și-au cumpărat casa, dar care trebuie să plătească taxe pentru acoperirea furtului sistemic.

Pentru a avea o imagine a dezastrului actual al economiei SUA în acest domeniu, trebuie să luăm în considerare un raport din luna septembrie 2009, în care se preconiza ca până în 2011, peste 25 de milioane de americani, sau 48% dintre proprietarii de case care au împrumuturi la casele în care stau, vor datora băncilor mult mai mult decât valorează casele lor, iar situația prezentata de Moody’s, compania de rating economic, este chiar mai sumbră și pe o perioadă mult mai lungă.

O altă cifră care redă declinul economiei SUA și mai ales potențiala extrapolare a lui în alte zone economice, este faptul că numai în August 2009, peste 358,000 de case au fost redistribuite băncilor de către proprietari, ei fiind în imposibilitate de plată, după cum relatează Realty Trac, una dintre cele mai mari agenții de Real Estate din SUA, cifra fiind cu 18% mai mare decât cea înregistrată în aceeași lună a anului trecut. Pe parcursul anului 2009 s-au înregistrat rate ale imposibilității de plată, care au dus la cedarea către banca a unei case la fiecare 7,5 secunde.

Agenția imobiliară respectivă este însă extrem de sceptică în privința recuperării economice și spune că un al doilea val de criză va fi declanșat de continua criză a locurilor de muncă, care va ajunge la un nivel alarmant cât de curând.

În același context se așteaptă un al treilea val de criză, cu o amplitudine destul de mare și care va fi generata de numărul uriaș al celor cărora li s-au eșalonat datoriile și vin la scadență în câteva luni, ei neputând să facă față plaților în condițiile actuale și deci se vor afla într-o situație și mai dificilă.

 

Dacă ne referim la ocuparea spațiilor cu destinații comerciale și birouri, atunci putem extrapola dezastrul și cifrele firmei de brokeraj CB Richard Ellis ne dezvăluie că birourile și spațiile comerciale ramase fără proprietar sau chiriaș sunt cu 50% mai multe în decurs de un an în Canada. În Calgary, un oraș în plină ascensiune datorită petrolului, peste 13,1 % dintre spațiile comerciale și birouri sunt goale.

Toate aceste aspecte duc la imaginea unei alte crize cu efecte profunde. Cifrele pot continua și vă pot da o serie de exemple care să ateste magnitudinea crizei sistemului capitalist și modul cum, prin inginerii financiare se încearcă aruncarea ei pe spatele țărilor în curs de dezvoltare și uneori chiar al populației proprii care este înrobită de un sistem la care încă nu văd nici o  alternativă.

Realizarea unui scenariu cât de cât optimist, duce la o imagine a unei creșteri economice de 3%, care ar însemna o creștere cu 100,000 - 150,000 a locurilor de muncă în fiecare lună.
La aceasta rată de creștere, pune domnul Albin, de la Harris Private Bank, ar lua aproape cinci ani ca să se ajungă la numărul de locuri de muncă din ani în care economia mergea bine. Și asta fără a lua în calcul posibilele căderi economice uneori inevitabile.

Vor urma în lunile următoare, în cadrul site-ului, analize asupra diferitelor aspecte economice și informații care sper să nască contradicții și să ne impulsioneze la un dialog pentru găsirea de soluții cel puțin teoretice pentru România.

Cu mulțumiri,

Adrian Coșereanu

 

 



ORA EXACTA

Cum ar putea sa existe o lume fara Romania?



In urma cu citeva zile Mugur Isarescu,asa zisul Guvernator al BNR declara cu nonsalanta unui bolnav mental ca este ingrjorat de modul cum tinerii ii vor acoperii pensia lui de batrinete atunci cind va iesii din cimpul muncii.Poate ca era beat, dar pentru un Guvernator BNR, chiar si beat fiind nu este o scuza a spune asemena enormitati.Nu este nici prima si nici ultima prostie debitata de reputatul specialist bisnitar de la BNR ancorat la corabia chiorului.

Cum poate el crea imaginea muncii lui in cadrul BNR care a reprezentat si reprezinta o pirghie importanta in economia nationala,lovind in tineri?

Atit a facut el,incit sa nu aiba incredere in tineretul roman? Pai atunci de ce a stat acolo si de ce mai cere pensie daca nu crede in ei si in ceea ce a facut?

Merita el pensie dupa ca e a trimsi tineretul la cules capsuni pentru a acoperii gaurile produse in bugetele de familie de o guvernare a BNR falimentara?

Oare nu este el un produs al unui sistem(capitalist) care ne ignora si ne sfideaza chiar si prin declaratii de acest fel? Halal sistem !!