ALTERNATIVA ROMANIEI

Este CAPITALISMUL o alternativa viabila pentru ROMANIA ?

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home EDUCAȚIE Sisteme educaționale

Sisteme educaționale în SUA

Un număr de aproximativ 46 de milioane de tineri sunt înrolați în sistemul public de școlarizare, începând cu grădinițele și terminând cu clasa a 12a din liceu. Alți 6 milioane frecventează instituțiile școlare private.
În continuare aș dori în câteva cuvinte, sa redau câteva dintre subsistemele școlare de învățământ practicate în SUA, constituite pe baza celor două mari sisteme.

Eu cred ca este important de știut și mai cred ca ne poate da o imagine a ceea ce trebuie sa facem în România și cum să construim un sistem eficient educațional.
În același timp ne dă o imagine a modalităților de finanțare și responsabilitățile pe care fiecare factor implicat în educație o are asupra acestui foarte important sistem formator de valori.

Scolile PUBLICE

Aceste școli sunt finanțate de la bugetele locale ale orașului sau localității unde funcționează, de statul din care face parte localitatea respectivă și din fondurile federale.
În general ele au în instruire școlară tinerii care locuiesc în zona respectiva, iar cei care locuiesc la mai mult de 1km depărtare de școală, beneficiază de transport cu autobuzul școlii. Cei care nu se pot încadra într-o rută eficientă a autobuzului în vederea aducerii lor la școală, pot beneficia de serviciile de taxi pentru a veni și pleca de la școală.
Un amestec văzut constructiv de Administrațiile Americane dea-lungul timpului, în cadrul acestui sistem îl constituie subsistemele CHARTER SCHOOLS și  MAGNET SCHOOLS pe care le vom trata în continuare.

CHARTER SCHOOLS - Au început să apară în anii 90 și reprezintă alternative "autonome" ale sistemului public de școlarizare.
Ele au fost începute la inițiativa părinților. profesorilor, organizațiilor comunitare din zona și companiile care realizează profit din această activitate.
Aceste școli primesc bani de la contribuabilii publici, deci de la guvern și structurile lui locale, statale și federale, dar o mare parte din participarea financiară în cadrul procesului de învățământ vine de la grupurile enumerate mai sus, în primul paragraf, care sponsorizează activitatea de învățământ.
Aceste școli pot avea aceeași programă ca și școlile publice, dar în același timp pot adăuga sau scoate materii, după cum văd ele ca fiind interesant pentru tinerii care studiază în aceste școli.
Aceste școli sunt aspru criticate în SUA și chiar ministrul educației Arne Duncan are mari probleme în a răspunde acestor critici, care de obicei vin din partea părinților ai căror copii frecventează școlile publice și care au o programă strictă, pentru care contribuabilii (plătitorii de taxe la toate nivelele guvernamentale) plătesc 100% din fondurile care se aloca.
Acești părinți ai copiilor din școlile publice se consideră înșelați prin fondurile care se acordă acestor școli charter de la guvern, care duc la limitarea fondurilor publice pentru educația copiilor lor.
În general acești părinți ai copiilor din școlile publice care sunt revoltați de existența acestor școli charter, locuiesc în zone unde nu este posibil a găsi  companii și comunități care să subvenționeze programele școlare ale copiilor.
Aceste școli charter sunt de obicei specializate pe anumite domenii și ele sunt competitoare, uneori neloiale, ale altor forme de școlarizare standard.
Unele dintre aceste școli sunt axate pe școlarizarea valorilor reale dintre elevi, cei cu aptitudini pronunțate într-un domeniu, dar sunt în cadrul lor și școli care includ tineri considerați de risc ridicat pentru societate și care sunt educați pentru a putea fi implicați în procesul de învățământ. De obicei aceste școli oferă clase cu mult mai mici unde tinerii pot fi mai ușor supravegheați și pot intra mai des în contact cu profesorii.

MAGNET SCHOOLS - au cel mai ridicat grad de competitivitate dintre școlile cu un anumit caracter public, sunt foarte selective, au programe speciale și un standard academic, care se traduce prin a fi cel mai ridicat standard de pregătire școlară.
Ele pot fi specializate într-un domeniu specific în care se aprofundează o gamă largă de cunoștințe.
Tinerii care aplică pentru aceste școli și doresc sa studieze în cadrul lor, trebuie să treacă un test riguros. Unele dintre aceste școli au clădiri în care sunt cazați elevii care locuiesc la distanțe apreciabile și nu pot face deplasarea zilnică, deci sunt cazați in condiții foarte bune.
Această formă de învățământ, magnet school, a fost inițiată în anii 70 pentru a ajuta la o descentralizare a sistemului public școlar, având în vedere bunul mers al economiei în acea perioadă și pe de altă parte, pentru a încuraja tinerii în a studia la școli specializate care se află la distantă mare de casa unde locuiesc cu părinții. Școlile magnet racolează elevi cu diverse orientări și crează în continuare programe specializate dintre cele mai diverse și atractive pentru tineri.

Scolile PRIVATE

- Această formă de învățământ se bazează pe fonduri acoperite de către părinți sau împrumutate de la guvern, care după terminarea școlii trebuiesc plătite înapoi cu dobândă acceptată de comun acord între instituțiile bancare și cel care împrumută. Ele nu au
fonduri publice și nu apelează la ajutor guvernamental, iar de multe ori sunt susținute financiar de către organizații religioase, fonduri de investiții și din donații caritabile.
Școlile private au un sistem de selecție al elevilor in vederea admisiei, care nu este atât de dur ca cel întâlnit în cazul școlilor magnet. Acest tip de învățământ poate fi cu programe pentru ambele sexe, sau școlile pot fi numai pentru băieți sau numai pentru fete, depinzând de școli și de programele pe care le au.
Peste 25% din școlile elementare și liceele din SUA, sunt private. În continuare am să vă ofer o scurtă clasificare și unele detalii legate de subsistemele constitutive ale acestui mare sistem de învățământ.

SCOLILE INDEPENDENTE - Aceste școli sunt private, fără a urmări un profit și sunt conduse de un consiliu compus dintr-un număr variabil de profesori, funcție de mărimea școlii. Această categorie include unele dintre cele mai faimoase școli private din SUA.
Fondurile necesare funcționării, sunt atrase din plata taxelor de către elevi, contribuții caritabile, fonduri de investiții și mult mai puțin din fonduri de la bisericile din zona respectivă.
Școlile independente pot fi afiliate la instituțiile religioase, dar nu pot primi fonduri de la ele. În SUA sunt peste 28,000 de școli private, din care un număr de 1,500 sunt școli independente. Aproape două treimi din aceste școli independente sunt membre ale Asociației Naționale a Școlilor Independente, aceasta însemnând că ele au fost acreditate și recunoscute de stat sau de consiliul zonal școlar și la rândul lor au agreat cu practicile nediscriminatorii.
Multe dintre aceste școli acceptă în consiliul de administrație al școlilor, participarea cu drepturi depline a celor mai buni elevi. Costul înrolării în acest sistem de învățământ este de la câteva mii de dolari, la peste 10,000 de dolari anual și poate ajunge chiar la 20,000 de dolari anual în unele școli.

SCOLILE PAROHIALE - Aceste școli sunt sisteme de învățământ legate de biserici și mari parohii zonale și sunt proprietatea și operate de parohiile catolice și de cele protestante.
Într-o oarecare măsură sunt acceptate sub acest nume și școlile evreiești care sunt finanțate din parohiile aferente cultului ebraic.
Cea mai mare parte a școlilor private în SUA sunt școlile parohiale. Programa de învățământ a acestor școli este suplimentată obligatoriu cu instrucțiuni religioase și rugăciuni periodice.
Profesorii pot fi parte a clerului bisericesc zonal, sau pur și simplu profesori a căror credință este cea împărtășita de școală.
Nu există însă o regulă prin care să se impună obligativitatea ca elevii care sunt admiși să fie de religia sub care școala operează, dar este impusă participarea la ritualurile religioase din programa școlară.
Frecventarea acestor școli parohiale costă între 1,200 și 2,400 dolari pe an pentru învățământul primar și între 4,600 și 7,500 dolari pe an, pentru învățământul liceal.

SCOLI PRIVATE ÎN PROPRIETATE - Aceste școli sunt funcționale în vederea obținerii de profit. Este un sistem relativ nou de învățământ. Aceste școli nu dau socoteală nici unui for educațional local, statal sau federal pentru programa pe care o instituie în școală și sunt destinate scopului de a răspunde cât mai rapid profesiilor cerute pe piața muncii.
Multe dintre ele aparțin Asociației Naționale a școlilor Private Independente. Taxele percepute de aceste școli sunt similare cu cele de la școlile private non pofit.

Sper ca această prezentare să fie utilă și mai ales să aducă în imaginea dumneavoastră sisteme de învățământ dintr-o țară care ani de zile s-a dorit a fi un model în educație, chiar dacă lucrurile nu au stat chiar asa.
Am făcut acestă prezentare și într-un alt scop și anume pentru a arăta cât de mulți bani sunt necesari în școli pentru a crea valori, cât de diverse trebuie să fie ele pentru a răspunde cerințelor economiei și adaptarea lor la mișcările foarte rapide dictate de globalizare.

Câteva remarci și întrebări finale la articolul de fața sunt evidente și probabil anticipate de cititori și anume:

Cum poate vedea acest FMI o dezvoltare eficientă a unui sistem de învățământ în condițiile în care nu sunt învestiți bani în educație sau sunt înghețate veniturile destinate acestei ramuri a economiei ?
Cum poate vedea acest FMI și BM o dezvoltare a sistemului de învățământ în condițiile în care firmele mari care activează în România în toate domeniile nu sunt dispuse sub o formă legislativă favorabilă să participe la formarea acestui sistem educational ?
Cum se poate ca băncile care activează în România și care sunt în totalitate străine, cu excepția CEC, sa nu aibă nici o contribuție financiară la acest proces ?
Dacă FMI și BM au impus reguli în vederea distribuirii banilor pe sectoarele economiei, de ce nu au încercat prin intermediul regulatorilor internaționali financiari, care supervizează sistemul financiar mondial, să impună și reguli de participare a acestor instituții bancare la procesul de educație al românilor ?
A creat guvernul o legislație privind funcționarea cultelor religioase prin care să le stimuleze pe acestea în a aloca ceva fonduri pentru educație în mod direct fără a mai trece bani pe la stat ?
Le-a spus cineva celor de la FMI ca noi suntem în continuare o sursă importantă de valori intelectuale pe care le furnizăm atât SUA, cât mai ales UE și că ar trebui creat un fond special semnificativ pentru educație ?
Le-a pomenit cineva din guvernul roman al măscăricilor, de târgurile de job-uri care au loc în România și care sunt destinate a "atrage" inteligența românească peste hotarele noastre ?
A făcut cineva o evaluare a ceea ce se pierde prin acțiunile de racolare a inteligenței de către "frații" din UE?

Întrebările ar putea fi cu zecile, dar cele mai multe dintre ele se leagă de nesimțirea care domnește în clasa politică românească și care, pentru un pumn de euro sau dolari sunt în stare să stea cu mâna la vipușcă și să nu aducă nici un argument în favoarea României. Pentru aceasta, ei trebuie a plătească, în primul rând prin părăsirea scenei politice și în al doilea rând pentru anii în care a distrus generații și au făcut, greu de refăcut, un handicap pe care l-au dictat poporului român.

Cu mulțumiri

Adrian Coșereanu

 

ORA EXACTA

Cum ar putea sa existe o lume fara Romania?



Inchiderea Canalului Suez,care este probabila in urma a ceea ce se intimpla in Egipt,ar crea un dezechilbru mondial.Navigarea din Arabia Saudita pina in Texas ar dura cu 12 zile mai mult decit acum, pentru tancurile petroliere.Peste 8% din trasportul maritim mondial se desfasoara prin Canalul Suez.Parcurgearea lui, de catre petroliere in general,din Peninsula Aarabica pina la New York scuteste 30% din drum,la fel o reducere de 57% o pot realiza in cazul unui transport de petrol catre Franta si peste 42% pentru Olanda.In fiecare zi,prin Canalul de Suez trec peste 2,2 milioane de barili de petrol catre tarile lumii.In 2009,prin Canal au trecut 17.228 nave comerciale si tancuri petroliere.Impactul inchiderii lui il vom simti fiecare dintre noi in buzunar.