ALTERNATIVA ROMANIEI

Este CAPITALISMUL o alternativa viabila pentru ROMANIA ?

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home ȘTIRI si ACTUALITĂȚI
The News

 Am să încerc în câteva cuvinte să expun ceea ce intenționez prin realizarea acestui site numit Alternativa României.
Însăși numele, își dorește să exprime tendința de a oferi României și nouă înșine, o alternativă la dezastrul existent și care se amplifică pe zi ce trece, afectând marea majoritate a românilor din țară, dar și pe noi, cei de afară, în principal datorită faptului ca imaginea noastră este în parte influențată de ceea ce se întâmplă în țară, iar cea mai mare parte a
clocknewfamiliilor noastre trăiesc încă în țară, la fel și o serie de prieteni şi multe alte cunoștințe pe care îi respectăm.
Mă bucur enorm pentru faptul ca în ultima perioadă o serie de personalități și intelectuali bine intenționați au început să-şi manifeste dorința de schimbare, pe care o văd imperios necesară și a cărei întârziere nu ar face  altceva decât să adâncească suferințele și lipsa de speranță a românilor. Acești intelectuali au înțeles , așa cum au făcut-o și cu mai mulți ani în urmă, rolul de a fi sursa principală care alimentează motorul unei economii, acest motor fiind constituit din muncitorii și țăranii români. Problemele lor sunt problemele noastre și invers și nu avem cum să le rezolvăm decât gândind şi muncind împreună. Nu ne putem și nu avem voie să ne ignorăm unii pe alții !
 

 


 

Click to Open
 


 

 
 

 

STANGA REALA

E-mail Print PDF

INFORMATIE IMPORTANTA!

Va invit cu deosebita placere pe noua pagina de facebook, Stanga Reala, unde sint un numar mult mai mare de informatii, insa acest site va ramine in continuare unul de analiza si dezvoltare logica a unor evenimente politice, economice si sociale, in detaliu. Pe aceasta noua pagina de facebook, Stanga Reala, veti putea citi informatii atit din viata politica a planetei, din America, Europa, Asia si America de Sud, dar si aspecte vitale ale economiei globale si vietii sociale. Va multumesc pentru permanentul interes fata de site si va promit in continuare informatii care sper sa va suscite interesul si sa fie altceva decit ceea ce se citeste in Romania si nu numai.

https://www.facebook.com/stangareala/

Last Updated on Monday, 06 November 2017 20:59
 

Este normal sa luptăm împotriva capitaliștilor imbogatiti de sistem? De unde vine ura celor săraci fata de cei bogați? Diferența între EVITAREAplății taxelor și EVAZIUNEA fiscala......

E-mail Print PDF
În ultima perioada, sunt uimit de articolele, o mulțime, care sunt puse pe prima pagina a ziarelor sau pe "sticlă", în care sunt înfierati cei bogați și sunt găsiți ca vinovați pentru diferite delicte, pentru influențarea situației economice sau politice într-o țară sau alta sau diferite regiuni ale globului. Este o perioada extrem de dificilă pentru mine sa înțeleg ca cei bogați cărora li se subordonează Media și chiar sInt implicați în cadrul ei, cum este cazul jewmericanilor, care sint în proporție de peste 96% din Media, aceștia critica bogații într-o maniera nemaiintilnita până in prezent. De ce o fac? De ce acum? Acești bogați și super bogați au furat sau au delapidat acum pentru prima oara? S-au unit ei în ale furatului și găurile pe care le dau sunt cu mult mai mari și mai evidente? Au început ei sa își scoată ochii unii la alții? Greu de spus...
Realitatea este ca super bogații sunt sub...presiune, artificiala sau reala, dar sint sub presiune la nivel mondial..
Sint 11 prinți sauditi reținuți pe o perioada nedeterminata în vila de lux Ritz Carlton din Riyadh, incluzând miliardarul saudit Printul Alwaleed bin Tall, denumit "Warren Buffett al Orientului Mijlociu". Toți sunt invinovatiti, în prima faza, de corupție, care în Arabia Saudită este ca și cum ai fi invinovatit de parcare în loc nepermis....
 

Va fi economia mondiala capitalista distrusa in totalitate de inflatie si rata dobinzii, pe care chiar ea le-a generat? Se inchide un ciclu distructiv, final…

E-mail Print PDF
Asa cum vedem zilnic, se doreste sa fim periodic “injectati” cu informatia conform careia rata dobinzii va sta pentru totdeauna in apropierea punctului zero, datorita unei cresteri economice extrem de reduse. Auzim zilnic despre o rata a inflatiei actuala, in jur de 2% sau chiar mai putin si ni se spune ca nu este favorabila si va trebui sa fie mult mai mare pentru ca noi sa simitim cresterea economica. 
Dar, in realitate, noi mergem la cumparaturi si ni se par toate produsele din ce in ce mai scumpe si imposibil sa ne permitem sa le cumparam, ceea ce nu prea este in concordanta cu ceea ce spun magarii de pe sticla si din media, in general. In acelasi timp, o crestere economica extreme de redusa sau o stagnare economica, face ca inflatia sa nu creasca. 
Intrebarea catre mizeriile care se joaca cu cifrele economice: Cum sa existe inflatia pretului produselor in afara inflatiei salariilor, practic inexistenta ? Pai, este la mintea cocosului, ca nu se pot cumpara mai multe produse si nici mai scumpe, datorita lipsei locurilor de munca sau a lipsei locurilor de munca mai bine platite. Cum sa fie inflatia mai mare, din moment ce pretul de astazi este foarte scump, iar cel de miine este inadmisibil de scump si imposibil de suportat pentru buzunarul consumatorilor?
 

Exista o ratiune a taxelor intr-un sistem economic bazat pe productie si un echilibru intre cerere si oferta? Desfiintarea totala a taxelor poate aduce beneficii extraordinare pentru oamenii care muncesc si poate aduce falimentul speculantilor…..

E-mail Print PDF
Cu numai citeva zile in urma, Trump a propus in Congresul American un plan de taxare care a fost promovat de Republicani cu surle si trimbite, ca fiind cel mai eficient din toate timpurile. Dar, in opinia mea, numai existenta unui astfel de plan si discutarea despre reduceri de taxe, reprezinta din start un pas inapoi pentru prosperitatea unei societati. Minunatia de plan de taxare propus de Trump, este exact contrar a ceea ce spune el, care in general nu scoate o fraza din gura care sa nu fie intesata de minciuni. Planul lui fiscal este o jonglerie pusa in scena pentru a sprijinii corporatiile si clasa politica. Acest plan nu are nici un efect favorabil pentru o eventuala clasa de mijloc sau crearea unei clase de mijloc. 
Taxele nu ar trebui sa existe, iar SUA a fost in aceasta situatie la inceputul secolului XX, cind tara a cunoscut un élan economic de neegalat vreodata. Dar, dupa 1913, care a insemnat infiintarea Rezervelor Federale, banca centrala a Americii, care este o banca privata si la indemina familiei Rothschild, economia americana a cunoscut un declin atenuat din timp in timp doar de generarea de razboaie si intretinerea starilor conflictuale si a exportului de dolari. Dar sa nu uitam marea Depresiune, generata chiar de existenta unui plan fiscal total neadecvat, de dupa 1913 si o politica desatruoasa a Rezervelor Federale…
 

Colapsul UE este foarte aproape si gindul ne duce la Turcia, din nou, care joaca un rol extrem de important in ecuatia catalana din Spania.

E-mail Print PDF

Am spus in citeva rinduri faptul ca aceasta criza catalana nu se va incheia cu declaratia lui Rajoy prin care doreste sa aresteze toti pucistii separatisti de la Barcelona. Acest conflict dintre autoritatile spaniole si oficialii catalani pentru citeva sptamini, se indreapta spre Turcia, in situatia in care liderul catalan Puidgemont este in Belgia si cere azil belgienilor datorita temerilor de a nu fi extradat si judecat impartial pentru ceea ce considera guvernul de la Madrid ca fiind o incalcare a legilor statului si Constitutiei. Catalunia a devenit pentru UE o problema mai mare decit o puteau crede liderii de la Bruxelles ai uniunii inexistente.

In primul rind, in acest moment, Bruxelles-ul nu mai poate declara ca problema catalana este o problema interna a Spaniei, iar Puidgemont a schimbat in intregime datele problemei prin raminearea in Belgia si cererea de azil politic. Pe linga Puidgemont, mai sint inca patru figuri marcante ale guvernului catalan constituit.  Cum poate lua acum decizie guvernul de la Madrid, eludind sistemul juridic Belgian, chiar daca ambele tari sint member ale UE?

Last Updated on Monday, 06 November 2017 20:53
 
More Articles...
  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  3 
  •  4 
  •  5 
  •  6 
  •  7 
  •  8 
  •  9 
  •  10 
  •  Next 
  •  End 
  • »


Page 1 of 140

ORA EXACTA

Toamna - Tudor Ghe.

You must have the Adobe Flash Player installed to view this player.

Cum ar putea sa existe o lume fara Romania?




In urma cu citeva zile Mugur Isarescu,asa zisul Guvernator al BNR declara cu nonsalanta unui bolnav mental ca este ingrjorat de modul cum tinerii ii vor acoperii pensia lui de batrinete atunci cind va iesii din cimpul muncii.Poate ca era beat, dar pentru un Guvernator BNR, chiar si beat fiind nu este o scuza a spune asemena enormitati.Nu este nici prima si nici ultima prostie debitata de reputatul specialist bisnitar de la BNR ancorat la corabia chiorului.

Cum poate el crea imaginea muncii lui in cadrul BNR care a reprezentat si reprezinta o pirghie importanta in economia nationala,lovind in tineri?

Atit a facut el,incit sa nu aiba incredere in tineretul roman? Pai atunci de ce a stat acolo si de ce mai cere pensie daca nu crede in ei si in ceea ce a facut?

Merita el pensie dupa ca e a trimsi tineretul la cules capsuni pentru a acoperii gaurile produse in bugetele de familie de o guvernare a BNR falimentara?

Oare nu este el un produs al unui sistem(capitalist) care ne ignora si ne sfideaza chiar si prin declaratii de acest fel? Halal sistem !!